Indicatorii în Ajun
O serie de note (cât de cât) statistice despre măsurarea calității aerului, ulterior semnării celui mai recent ordin de ministru al Dianei Buzoianu
Moșcrăciunismele Politicilor Publice
În cazul în care nu a trecut Moș Crăciun și pe la voi, vreau să vă spun că a trecut pe la mine, în dimineața zilei de 24 decembrie - mi-a spus să vă las ceva, în memoria lui. Astfel, chiar de când m-am trezit, mi-a apărut pe Instagram videoclipul scurt, de tip reel, prin care actuala Ministră a Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Diana Buzoianu, ne informa că „Am semnat ordinul de ministru ca datele privind calitatea aerului să fie publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore, așa cum se întâmplă acum!”. Ceea ce a urmat, firește, a fost un demers de maximă curiozitate în ce presupune măsurarea calității aerului în România, respectiv un gest de trandrețe statistică față de o măsură de politici publice data-driven.
Pentru început, trebuie să știți că nu voi sta să vă detaliez fiecare micro-aspect specific acestui subiect, ci voi încerca să abordez tematica mai degrabă ca pe un white paper - sau grey paper, că na, nu am antet - despre chestiunile la care ar trebui să fie atent orice operator sau analist de date ce sumarizează calitatea aerului. Mai cu seamă, vom intra inclusiv în niște analize sumare de date, tocmai pentru a ne respecta și noi angajamentul față de poziția empirică din prezent, de la MMAP, și pentru a atinge ceva subiecte pe care presa investigativă independentă le-a pus la dispoziția publicului pe parcursul acestui an.
Despre Indecși
În primă instanță, aș vrea să știți că sunt foarte obișnuit cu ideea de „index”, utilizat pe post de pastilă pentru orice - lucrând aproape jumătate de deceniu în industrie, m-am familiarizat cu rațiunile ușor măsurabile (și la fel de ușor de înțeles și comunicat către persoane aflate pe poziții ierarhice superioare) ce fac indicatorii agregați atrăgători. În linii mari, gândiți-vă la ei ca la un test-grilă - o cale pe cât se poate de standardizată (deseori forțat), prin care să putem măsura aspecte-cheie pentru decizii-cheie (și relativ rapide) cu minimul de resurse (e.g., timp, bani, resursă umană). Problemele apar în momentul în care acei indicatori sunt priviți sau utilizați printr-o lentilă cum este Legea lui Goodhart (i.e., „Any observed statistical regularity will tend to collapse once pressure is placed upon it for control purposes”). Aceasta are omolog și în privința politicilor, sub forma enunțată de economistul Jon Danielsson, „Any statistical relationship will break down when used for policy purposes.” Haideți, așadar, să vedem, de încălzire, cam care este marea problemă a indicatorilor agregați.
Pe scurt, așa cum le place decidenților, indecșii nu reprezintă chiar cea mai bună decizie din următoarele puncte de vedere:
„Statisticians have generally advised against categorization for many reasons, such as loss of information and precision as well as distortion of estimated statistics” (Busch, 2021);
„the idea that, for a given continuous variable, there is a unique set of cut points that is the objectively correct or best categorization. It is shown that this is unlikely to be the case because categorized variables typically exist in webs of statistical relationships with other variables” (Busch, 2021).
Din nou, pe limba noastră, în momentul în care începi să tai felii potrivite pentru toți dintr-o variabilă exprimată numeric continuu, pierzi din granularitate - și habar n-ai cum îți poate afecta asta modelul pe care-ți bazezi deciziile, pentru că nu mai poți modela chiar așa simplu variabilitatea sau incertitudinea. Idem, trebuie ca oamenii/ cetățenii să fie informați corect și transparent în privința următorului aspect - de cele mai multe ori, pragurile pe care anumite autorități le stabilesc sunt praguri conveniente. Fie că este vorba despre conveniența statistică (i.e., atunci când modelul performează bine pe indicatori statistici sau pe praguri arbitrare de semnificație), fie că este vorba despre conveniența intelectuală (i.e., atunci când pragurile sunt ușor de înțeles sau tradus către cohorte variate de indivizi), ideea de conveniență este cea ce a ghidat, istoric, generarea indicatorilor agregați/ compuși. Multe tehnici de analiză a datelor au fost construite în jurul indicatorilor agregați, iar multe concluzii și interpretări au fost formulate pe fix acești indicatori. Doar nu credeți că ne vom opri acum din a ne baza analizele și concluziile pe conveniența recurentă pe care ne-o oferă istoria celor erudiți în ale probabilităților. Acum că am înțeles și introdus riscurile variabilelor categoriale ordinale construite din variabile numerice continue, vom augmenta aceste rânduri cu ceva mai mult context referitor la România și la calitatea aerului de la noi.
Surveiller et Punir
După ce am parcurs referatul și proiectul pentru Ordinul de ministru, am hotărât să mă interesez care ar putea fi motivele ceva mai clare pentru care această decizie a fost luată chiar înainte de încheierea formală a lui 2025 - bun, de la faptul că o hală a luat foc și oamenii nu se puteau informa în timp real, în scopuri preventive, din cauza aplicațiilor ce raportau mediile cu o frecvență de 24 de ore, nu de o oră; asta am înțeles. Mai mult decât atât, însă, cred că are ceva de-a face și cu faptul că România a fost luată de Comisia Europeană în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru ceea ce însăși Comisia a considerat că „în pofida măsurilor luate de autoritățile române - inclusiv a eforturilor de modernizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului - există în continuare lacune semnificative în materie de conformitate. Printre acestea se numără deficiențe în ceea ce privește numărul adecvat de puncte de prelevare și neîndeplinirea obiectivelor privind calitatea datelor”. Asta cu calitatea datelor e o fixație tare complicată, pentru că presupune, mai tot timpul, un cumul de dimensiuni ce aliniază perfect planetele, incluzându-le pe cele politice (autohtone). Nu de alta, dar măsurile punitive aplicate de autorități, pentru calitatea aerului, în ultima perioadă, au vizat operatori economici din Dolj și au culminat, chiar, cu o amendă de 100.000 de lei de la Garda de Mediu dedicată Primăriei Capitalei, la începului lunii decembrie a anului curent. Firește, nu ne interesează o filosofie foucaultiană a pedepselor sau ce șefuți sunt pe la Garda de Mediu, ci strict să ne asigurăm că acest indicator de calitate a aerului nu devine o armă întărită statistic, ci rămâne un mecanism echitabil de monitorizare, în scopul bunăstării populației României. Știți voi, din dragoste pentru democrație…nu?
Jurnalism Independent
Acum, să trecem în curtea colegilor de la PressOne, tocmai pentru că v-am tachinat mai devreme cu presa investigativă independentă. Pe 23 septembrie, Bianca Felseghi semna un articol denumit „Cum întârzie statul român modernizarea rețelei de monitorizare a calității aerului, deși există bani europeni pentru asta”, în care ne spunea despre cum „Ministerul Mediului modernizează cu întârzieri rețeaua de monitorizare a aerului, timp în care oamenii respiră smog care pe măsurătorile oficiale figurează ca „verde””. Asta sună destul de grav, veți spune, nu e momentul să facem bășcălie - dar, trecând peste toate analizele economice longitudinale semnate PressOne, mi-a atras atenția că „În serile reci de iarnă, aerul din Sebeș începea să aibă o consistență ciudată și smogul să se vadă ca în Lahore, Pakistan”, sau că „Laboratorul Sebeșului realizează măsurători zilnice pentru 15 poluanți din aer. În ciuda faptului că măsurătorile autorităților locale indică o poluare masivă și continuă a aerului, datele obținute nu se folosesc la nimic, fiindcă nu sunt recunoscute ca fiind valide de către autoritatea de profil, APM și respectiv Ministerul Mediului.” Am zis din start, nenicule, e belea mare aici - autoritățile nu recunosc un efect pe care oamenii îl pot vedea cu ochiul liber, din rațiuni de precizie statistică? Treaba asta suna de parcă a citit cineva în stelele Cultului Semnificației Statistice al lui Ziliak și McCloskey (2008). Firește, nu m-am putut abține și am continuat.
Sat al meu ce porți în nume / Sunetele lacrimei
Oprirea mea imediat următoare a fost chiar la Sebeș, „unde locuitorii sunt prizonieri în propriile case”. Semnat de aceeași Bianca Felseghi, reportajul ne povestea despre cum autoritățile locale din Sebeș au pus la dispoziție date ce s-au aflat în divergență față de datele măsurătorilor proprii ale unor cetățeni ce au sesizat inadvertențe, la nivel de raportare orară. Ba chiar mai mult, ne mai spune și că Primăria Sebeș a achiziționat un laborator mobil ce face astfel de măsurători, doar că datele rezultate din acestea sunt neconforme standardelor de raportare ale MMAP. Într-un act civic îndoielnic, șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Alba, Dănuț Hălălai, „spune că senzorii care înregistrează date în timp real sunt eronați pentru că sunt „neagreați de Minister” și pentru că folosesc o altă tehnologie de funcționare.” Domnul în cauză omite faptul că, pentru un cadru standardizat de raportare (i.e., cum ar fi că trimiți date către Comisia Europeană, pe un cadru de lucru prestabilit, mă gândesc), comparabilitatea este pe primul loc, motiv pentru care se și aventurează în a ne vorbi despre distincția dintre metodele de determinare a nivelului de PM 10, fără ca nouă să ne pese de o astfel de linie de argumentare. La sfârșitul zilei, păstrându-ne filosofia gossetiană/ pragmatică a statisticii, domnul Hălălai reușește doar să polueze, la rândul său, fonic sau intelectual, dar consider că nici laboratorul mobil al Primăriei Sebeș nu poate măsura nivelul acela de poluare, așa că mă voi abține, precum dânsul, din alte remarci, „că n-ar fi deontologic să fac acest lucru”.
Despre Ingineri
Revenind la statistică, totuși, în reportaj își face apariția și un domn inginer pe nume Ioan Căldare, care ne învață cum să citim obsesiv, din oră-n oră, numerele afișate pe ecran. Problema dânsului, însă, este că lecturile sale numerice se soldează cu absolut nimic, pentru că aplică standardul desuet al preciziei și al semnificației statistice pe propriile zeități matematice, atunci când ne spune că „În fiecare zi apare raportul pe site-ul Primăriei. Sunt șase grile de calitate a aerului, bun, acceptabil, moderat, rău, foarte rău și extrem de rău. Uitați cum a fost la noi ieri, în 24 februarie: pe ultima grilă, deci extrem de rău. La PM 10 zic că limita medie e de 50 de micrograme/ m3 pe 24 ore. Ieri limita medie a fost 96 de micrograme/m3 și maximul a fost 174 micrograme/m3, de trei ori mai mult, la ora 24:00, noaptea trecută. Ca să poți folosi aceste informații în instanță, trebuie să fie un laborator acreditat. Așa, nu le ia nimeni în seamă. L-am întrebat și pe comisarul Gărzii de Mediu, a zis că ei se ghidează după măsurătorile stației APM. Aia arată verde tot timpul. Și ieri a fost verde”.
Luându-ne după argumentele domnului Căldare, am putea concluziona că stația APM AB-2 (i.e., așa se numește stația din Sebeș) ne oferă doar numere sub pragul convenient pentru credințele dânsului, adică 50. Am zis să verific asta, așa că am descărcat datele cu mediile zilnice PM 10 din Sebeș, ca să mă uit, conform cu noul Ordin, în ce nivel s-ar încadra calitatea aerului din 24 februarie 2025. Firește, conform miracolului datelor românești, ziua de 24 februarie lipesște cu desăvârșire, alături de zilele de 22 și de 23 februarie. Vedem, însă, pentru a ne baza pe analiza conform numerelor agreate de domnul inginer, că 3 zile la rând nivelul raportat de PM 10 a trecut de 50 (Figura 1).
Ce înseamnă asta? Conform domnului inginer, ar putea însemna că e „extrem de rău” - iar 3 zile la rând să fie „extrem de rău”…știm clar că n-ar fi prea bine, din bunul simț, nu din vreo concluzie statistică avansată. Conform metodologiei actualizate de interpretare a acestor date, însă, semnată recent chiar de Diana Buzoianu, înseamnă 2 lucruri:
Pentru populație, în general: „Indice 3 - Bucurați-vă de activitățile obișnuite în aer liber”
Pentru populația sensibilă: „Indice 3 - Luați în considerare reducerea activităților în aer liber dacă aveți simptome”
Lăsând, totuși, bucuria generată de cine știe ce activități în aer liber, e destul de clar că marea problemă a celor ce vor să te dea pe mâna justiției este îndeplinirea unui prag statistic - motiv pentru care a și apărut acest text; tocmai din nevoia crescândă de distanțare de această divinitate autoimpusă a pragurilor convenționale. Acum, aș vrea să fie clar, așa că voi repeta ceea ce am descris mai sus - astfel de probleme apar tocmai atunci când renunți la finețe și la detalii și începi să judeci în termeni de praguri sau valori-limită. Aș vrea, din nou, să fie clar că lipsa congruenței măsurătorilor descrise de reportajul PressOne are cele mai mari șanse să apară din cauza pierderii variabilității, dublate de încercarea căpiată a anumitor oameni de a recâștiga nuanțele pierdute. Câmpul statistic de luptă pe care aceștia își aduc soldățeii de plastic de la aprozar este strict o tentativă de simulare a realității în care fiecare parte implicată câștigă și pierde doar cel ce vrem noi să piardă - doar că entitatea în cauză diferă, în funcție de momentul măsurării. Firește, nu vreau ca tonul articolului să dubleze argumentul Biancăi Felseghi, referitor la cum „Semnele de întrebare cu privire la acuratețea măsurătorilor calității aerului sunt alimentate și de faptul că procurorii de pe lângă Tribunalul Alba au efectuat în octombrie 2024 cercetări într-un dosar penal care vizează infracțiuni de poluare prin evacuarea în atmosferă a unor substanțe periculoase, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată.” Dacă ai nevoie de ce mai spun procurorii astăzi pentru a decide ce-ți amplifică argumentul jurnalistic independent, mă poți considera indiferent din start - nu am discuții de purtat, în acest registru. Am o discuție de purtat, însă, în privința datelor puse la dispoziție public de RNMCA - Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului.
Partea Plictisitoare
Ca să nu lungim șmecheria, am descărcat și am analizat, sumar, aceste date, iar în urma analizelor succinte am descoperit niște lucruri pe care toată lumea le susține cu propriile instrumente, dar acuză că ălălalt nu le susține. În realitate, argumentele persoanelor intervievate de Bianca Felseghi sunt, majoritar, în acord cu datele publice ale RNMCA și cu declarațiile Primăriei Sebeș. Astfel:
„locuitorii au reclamat în repetate rânduri că aerul respirat în această iarnă a fost foarte poluat” (Felseghi, 2025) - Într-adevăr, nivelul mediu de PM 10 este cel mai ridicat (și cu cele mai mari variații în măsurare, dar asta discutăm puțin mai încolo) în lunile ianuarie și februarie ale acestui an (Figura 2). Deci tot ce se poate ca locuitorii să fi resimțit efectul real pe care-l descriu;
„L-am întrebat și pe comisarul Gărzii de Mediu, a zis că ei se ghidează după măsurătorile stației APM. Aia arată verde tot timpul. Și ieri a fost verde” (Felseghi, 2025) - Într-adevăr, la o analiză a legăturii dintre indicele specific și luna măsurării, vedem că indicele maxim este de 3 (i.e., acela cu bucuria, de mai devreme) și că are frecvența maximă de apariție în ianuarie și februarie (Figura 3). În tot restul anului, îl mai vedem doar în martie (sfârșit grosier de iarnă) și noiembrie (început grosier de iarnă), ceea ce ne poate trezi ceva suspiciuni - cum de nu s-a ajuns nici măcar o singură dată la un indice mai mare de 3, în Sebeș? Ar putea fi pentru că acele situații sunt cu adevărat rare sau extreme sau pentru că autoritățile locale mânăresc date. Asta nu ține de execuția noastră, însă, ci de cea a MMAP, cred(?), dar vom mai discuta și noi despre necesitatea de a raporta transparent mediile, chiar dacă sunt orare, zilnice sau anuale;
„Explicația oficială a celor de la APM, Garda de Mediu și Primărie este aceeași: încălzirea rezidențială pe timp de iarnă este vinovată pentru aceste valori” (Felseghi, 2025) - Aici, reportajul ne trimite puțin pe ragebait, pentru că, un pic mai sus, autoarea tocmai ne spunea că „Analizând datele, Primăria a conchis că 45,52% din poluarea cu PM 10 provine din „arderea de combustibil solid (lemn) în surse staționare de mică putere” - respectiv din încălzirea rezidențială a populației și din procesul de preparare a hranei.”. Asta e ceva ce se poate testa printr-un mic experiment corelațional absurd. Dacă e cum spune Primăria Sebeș, ar însemna că dinamicile de consum de uz casnic prezic o parte din PM 10-le din Sebeș - iar asta înseamnă că, dacă ne dorim să replicăm acest procent, trebuie doar să facem o corelație (și să o ridicăm la pătrat, ulterior, pentru a obține un coeficient de regresie) între dinamicile mediilor PM 10 din Sebeș și dinamicile de consum de gaz dintr-o locuință, în lunile anului 2025, din ianuarie până în noiembrie. Pentru a aduce printre noi caracterul absurd, am corelat nivelurile medii PM 10 din Sebeș cu mediile consumului de gaz din propria locuință (care nu se află în Sebeș) - firește, deoarece analiza de corelație vorbește despre variații/ dinamici la nivelul scorurilor observate, am obținut o corelație Pearson de 0.71 - adică un indice R2 de 50.36%. Cu alte cuvinte, nivelurile de PM 10 din Sebeș sunt cauzate, în proporție de 50%, de consumul meu de gaz de pe parcursul acestui an? Nu, ci dinamica nivelurilor acelora medii coincide în 50% din cazuri cu dinamica încălzirii rezidențiale. Doar am testat claim-ul Primăriei Sebeș, printr-un experiment complet absurd, și ironia a făcut ca acel număr oferit de ei chiar să poată avea sens, într-o lume ideală, lipsită de asumpții despre modelele statistice (Figura 4).
„Valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății este de 50 micrograme/m3 cu recomandarea de a nu se depăși de mai mult de 35 de ori pe an. Chiar și după metoda clasică de măsurare a calității aerului utilizată de APM (și care este metoda gravimetrică), în 2019 aceste valori limită au fost depășite de 49 de ori. În 2020, s-au depășit de 38 de ori, iar media anuală a fost de 32,64 micrograme PM 10/m3.” (Felseghi, 2025) - Aici, ceva ce mi-a atras atenția în mod special a fost cum valorile medii zilnice ce au depășit pragul ritualic de 50 au fost întâlnite de doar 36 de ori, conform datelor din 2025, până la finalul lunii noiembrie. Din nou, ceva ce am scris și puțintel mai sus, o întrebare legitimă pe care și-o poate adresa oricine este cum de aceste depășiri sunt fix în buza valorii convenționale de 35. Precum în cazul pragului de 0.05 pentru valorile p (Simmons et al., 2011) sau 0.70 pentru valorile coeficientului alfa de consistență internă (Hussey et al., 2025), o acumulare numerică exact în jurul unei anumite valori sugerează nu musai fraudă, corupție, tâlhărie sau alte asemenea, ci o eroare sistemică ce ne îmbie la păstrarea unor pseudoierarhii ale importanței considerentelor noastre iluzorii (Gigerenzer, 2004). Mai pe românește, după masa de Crăciun, fenomenul de „gaming the metrics” este favorizat exact de mediul ce a născut și continuă să susțină acești indicatori. Soluția, firește, nu este să dăm foc și să luăm totul de la zero - dar, pentru soluții, vă sfătuiesc să discutați cu altcineva (cum ar fi, spre exemplu, Ioannidis, 2023).
Note Independente
Haideți, acum, să vă mai spun și eu câte una, câte două. Menționasem anterior că variabilitatea mediilor raportate este încă un aspect ce mi-a atras atenția, în special în lunile ianuarie și februarie. Nu știu motivele pentru care măsurătorile sunt variabile în aceste două luni, pentru că un astfel de set de date nu aduce, după sine, potențialul de a controla variabilele confundate, dar, atunci când, pentru o medie a PM 10 de 50.13, variația la o singură abatere standard poate situa acea valoare între 24.53 și 75.73, e clar că ai de-a face cu o situație pe care trebuie să o monitorizezi…puțin altfel(?) (Figura 5).
Acum, normal, în același spirit civic de până-n prezent, ne putem adresa întrebarea din ce motiv a ales Comisia Europeană un indicator al tendinței centrale precum media, și nu mediana, care ne-ar feri de astfel de variații și cazuri extreme, fiind ceva mai conservatoare. Răspunsul (destul de pertinent) este că mediile te ajută tocmai să observi cazurile extreme pe care mediana le-ar omite by design. Pentru persoanele care monitorizează, această variabilitate ar trebui să fie interesul central, nu faptul că valorile se înscriu într-un prag prestabilit. Pentru că, dacă o luăm pe calea de argumentare cu valoarea-prag de 50, luna ianuarie e fix acolo, iar luna februarie trece doar cu aproximativ o unitate peste prag, deci nimic nasol. O astfel de situație naște exact discuții despre cum 49 e mai mic decât 50, dar 51 e mai mare - deci, cumva, s-ar schimba și interpretarea, din doar două unități pe plus sau pe minus, nu? Sper ca acum să fie ceva mai clar motivul pentru care nu dau doi bani pe praguri și pe aderarea la categorii, atunci când am de-a face cu o valoare continuă numerică. Scurt și la obiect, dacă ești interesat doar de o valoare-prag, în măsurătorile tale, fără să știi stabilitatea acelei valori pe care o raportezi, măsori și iei decizii de pomană, pentru că lași descoperite și nemonitorizate anumite situații ce habar n-ai când și cum îți vor impacta deciziile.
Despre Mrejele Dihotomiei
Filosofia asta o întâlnim și în tabăra opusă, atunci când reportajul PressOne scrie despre cum „Grav este că panourile informative de la Casa de cultură și din Centru arată indică în mod fals că nu există poluare. Practic oamenii nu știu la ce se expun și panourile le dau o stare de linistire neadevărată”, completează Ana.” Dacă starea ta de liniște este corelată cu un număr afișat pe un panou, nu am vești prea bune pentru tine. Idem, dacă vezi un număr și primul tău gând este să-l clasifici dihotomic robotic, în „există sau nu există [insert orice concept îți dorești - în cazul de față, poluarea]”, nici atunci nu am vești prea bune. Din nefericire pentru un număr de cetățeni, filosofia de interpretare fisheriană binară i-a osândit la a urmări obsesiv indicatori numerici pe o tabelă, pentru a spune „aha, ia priviți poluarea și nenorocirea”, atunci când sesizează o valoare ce lor li se pare mare, respectiv „aha, ia priviți ce instrument prost au autoritățile”, atunci când sesizează o valoare ce lor li se pare mică. Atunci când alegi să privești lumea ca pe un câmp de maci, vei observa cu brio maci, vei cunoaște istoria macilor, vei avea o filosofie distinctă și sofisticată a macilor, ceea ce te va arunca, într-un final, în a organiza proteste împotriva factorilor ce pun macii în pericol, considerând că societatea și, de ce nu, lumea întreagă ar fi un loc mai bun dacă am instaura un regim al macilor. Aceeași durere existențială o vedem și la domnul Căldare, atunci când se avântă vârtos în a ne vorbi despre cum „maximul a fost 174 micrograme/m3, de trei ori mai mult, la ora 24:00, noaptea trecută” - de altfel, domnia sa încearcă să meargă în instanță cu un maxim local, fără să ia în considerare absurdul situației de a citi o valoare singulară de la 12 noaptea, ce doar a reprezentat o sursă de variație în măsurare, pe care orice indicator al tendinței centrale ar colapsa-o. E util să știm maximul, nu neg, la fel cum e util să știm percentila 90, abaterea standard, media, mediana, minimul și orice alt indicator ne vorbește despre forma și stabilitatea distribuției agregată a măsurărilor din diverse momente de timp. Ce nu e util, însă, este să folosim convenient o valoare selectată arbitrar pentru a arăta cu degetul caracterul arbitrar al altor valori conveniente pentru alții. Din nou, ce nu e îndeosebi util este să facem filosofia măsurării și să ne întrebăm din ce motive un anumit instrument arată maximul pe care-l arată. Toate aceste îndeletniciri teatrale ne îndepărtează de consecința pe care ne-o dorim - aceea de a crește bunăstarea cetățenilor și de a nu expune prostește la riscuri categorii sensibile. Pierdem asta din vedere tocmai pentru că avem nevoie de zile întregi, săptămâni, luni sau chiar ani de studiu pentru a-i răspunde unui inginer pensionar la curiozitățile sale privind filosofia măsurării și a statisticii. În cazul de față, un verdict simplu și la obiect este să spui „ok, lasă” și să continui să investighezi căile optime de a adresa consecința sau consecințele prestabilite.
Open Science Stuff
Toate materialele utilizate pentru analizele statistice le găsiți în folder-ele dedicate, pe platforma Open Science Framework, la adresa: https://doi.org/10.17605/OSF.IO/MVWSG